Blog DanceArt

Atmosferă autentică de bal vienez, creată de dansatorii DanceArt pe scena Balului Palatului

Eveniment cu tradiție în peisajul monden al Târgu Mureșului, Balul Palatului promite și în acest an să aducă în atenția participanților momente inedite, transformând Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș într-un uriaș ring de dans de gală.

Evenimentul, ce va debuta pe data de 20 noiembrie, de la ora 18.30, va dura aproape 4 ore și va fi un bun prilej ”de a asculta muzică de calitate, un prilej de a dansa vals în acordurile Orchestrei Filarmonicii din Târgu-Mureş şi un prilej foarte bun de socializare”, promit organizatorii. Nu mai puțin de 130 de artiști- muzicieni, soliști, dansatori și balerini vor evolua pe scena Balului.

Coregrafia Balului Palatului este asigurată de Clubul Dance Art, condus de Katalin şi Márton János Somodi. ”Este o mare onoare să participăm la acest eveniment, este un moment deosebit pentru noi și îl așteptăm cu drag”, a afirmat Katalin Somodi.

Echipa DanceArt va evolua pe scena Balului Palatului cu 17 perechi de copii, care vor dansa vals. În debutul Balului vor dansa 9 perechi de copii cu vârsta până la 10 ani, după care vor evolua perechile de copii din grupa de vârstă 12-15 ani și care ”vor prezenta un dans de nivel înalt”. Un moment inedit va fi prezentat de către perechea Fodor-Kiss Norbert-Csanád și Vaszi Réka, antrenori la DanceArt, care vor dansa un tango pasional. În finalul evenimentului, pe scenă vor dansa 11 perechi de seniori, printre care și Katalin şi Márton János Somodi.

Atmosfera va fi întreținută prin momente de excepție, ce vor cuprinde și recitaluri ale unor artiști recunoscuți ai muzicii clasice, fiind invitați în premieră soprana Nathalie Peña Comas din Republica Dominicană, dirijorul Argentinian, stabilit la Viena, Pablo Boggiano și tenorul Franz Gürtelschmied din Austria. Nu va lipsi spectacolul de balet, asigurat de corpul de balet al Operei Naționale Române Cluj Napoca, și parada costumelor

Beneficiara donației din acest an a Balului Palatului este Filarmonica de Stat Mureș. Donația va consta în patru partituri importante: Simfonia Nr. 6 ”Pastorala” de Ludwig van Beethoven, Simfonia Fantastică de Hector Berlioz şi două partituri ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, Simfonia 36 şi Simfonia 41 ”Jupiter”, achiziționate de la o imprimerie germană, specialiști în imprimarea unor asemenea capodopere.

Detalii legate de achiziționarea biletelor la acest eveniment găsiți aici:  http://balulpalatului.ro/rezervareloc/

Comments

comments