post

Concursurile de dans, beneficii pentru dezvoltarea personalității

Spiritul competitiv ne ajută să devenim mai buni. Competiția poate fi sănătoasă dar și nesănătoasă. Devine nesănătoasă atunci când la mijloc intervine invidia, când ne gândim din start că nu vom câștiga deoarece ceilalți sunt mai buni sau au noroc sau au pile etc. În schimb, competiția devine sănătoasă atunci când transformăm invidia în dorința de a fi capabili să devenim mai buni. Totodată, gestionată și interpretată corect, concurența aduce încredere în forțele proprii, și chiar dacă nu câștigăm întotdeauna, ne determină să ne dorim mereu să ne perfecționăm.

Competiția este benefică atât pentru adulți cât și pentru copii.

Mișcarea este esențială, iar dansul este o formă de activitate fizică ce aduce o mulțime de beneficii pentru sănătate, dar contribuie și la formarea personalității și a caracterului. Concursurile de dans au potențialul de a scoate ce este mai bun într-un dansator. De ce este benefic ca dansatorii înscriși la cursuri de dans să părăsească studioul și să particpe la diferite competiții? Iată câteva beneficii.

1. Sentimentul de realizare

Ceva la care ne putem raporta cu toții atunci când ne îndeplinim obiectivele este sentimentul de realizare. Simplul fapt că îți stabilești un obiectiv ca să-l atingi apoi este o modalitate excelentă de a îți îmbunătăți abilitățile. Mulți oameni se bucură de sentimentul pe care îl oferă concurența și indiferent dacă câștigi sau pierzi întotdeauna poți învăța ceva.

2. Inspirație pentru îmbunătățirea propriului dans

O parte importantă a competiției o reprezintă inspirația. Să vezi atât de mulți dansatori profesioniști, te încurajează să te perfecționezi și poate vei observa ceva nou și creativ în coregrafia și stilul de dans al altor dansatori, lucru ce te va putea ajuta să-ți îmbunătățești tehnica. Un concurs de dans este locul perfect unde să te inspiri pentru a încerca ceva diferit.

3. Critica poate fi constructivă

Desigur, există și părți mai puțin plăcute atunci când cineva câștigă. Cel ce pierde este criticat. Însă, deseori, critica poate fi constructivă, nu trebuie să o lași să te doboare, poate fi o oportunitate excelentă de învățare. Este ocazia prin care poți afla de la specialiștii din juriu exact ceea ce nu funcționează în tehnica dansului tău și ce ar trebui să îmbunătățești. O critică constructivă te poate ajuta să te străduiești mai bine data viitoare!

4. Dezvoltarea unei atitudini pozitive

Să înveți să ai o atitudine pozitivă atunci când câștigă concurența înseamnă că poți învăța să devii o persoană mai bună, corectă, echitabilă. Concurența construiește un caracter puternic dacă accepți înfrângerea la fel ca și pe un câștig. Mai mult, este important să înveți să feliciți persoana care câștigă, acest lucru te face mai bun.

5. Se leagă prietenii durabile

Concursurile de dans pot fi locurile perfecte pentru a lega prietenii cu persoane care provin din zone diferite. Sunt persoane care au aceleași interese și pasiunea pentru dans și nu se știe niciodată când un prieten din lumea dansului îți poate întinde o mână de ajutor în carieră.

Așadar, concursurile de dans, competițiile între concurenți sunt benefice, sunt instrumente minunate de învățare dacă nu intervine mentalitatea periculoasă și toxică doar de a câștiga. Competițiile nu doar permit dansatorilor să se afle pe ringul de dans ci și să practice arta performanței. Practic, în pași de dans poți învăța să devii mai bun, să fii o persoană echilibrată și să-ți faci noi prieteni.

Echipa de antrenori de la Dance Art veghează asupra pașilor făcuți de copiii și adulții înscriși la cursurile de dans însă îi îndrumă și sunt alături de ei și la competițiile de dans organizate pe diferite categorii.

post

Reușita unui dans perfect, cu ajutor de la un coregraf profesionist

Coregrafia este o artă a spectacolului pe care nu este îndeajuns să o privești pentru a o înțelege, trebuie să o și simți. După ce am învățat să coregrafiez un dans, pentru mine, lăsându-mă purtată de ritm și de sunete fine, am încercat să-i ajut și pe cei din jurul meu care doreau să învețe să danseze. Am înțeles că deși tehnica este foarte importantă, timpul și răbdarea sunt, de asemenea, necesare pentru crearea unei coregrafii uimitoare. Există câțiva pași simpli, care trebuie urmați, pentru a garanta reușita.

Continue reading

post

Dans fără limite

Dansul este modul prin care ne exteriorizăm sentimentele. Ne oferă o stare de bine și are un rol esențial în dezvoltarea noastră. Indiferent de situație, dansul aprinde în noi o flacără a pasiunii pentru mișcare, ne oferă bună dispoziție. Astfel, toată energia negativă este alungată prin mișcările dinamice.

Continue reading

post

Tot ce trebuie să știi înainte să începi cursul de dansul mirilor

Dansul Mirilor cunoscut și ca Valsul Miresei este cel mai așteptat dans din cadrul nunții atât de invitați cât și de cei doi miri. Este clipa în care, pășiți pentru prima oară pe ringul de dans, sub privirile celor dragi, în calitate de soț și soție. De asemenea este momentul în care invitații o să vadă povestea iubirii voastre transpusă în pași de dans. Continue reading

post

Cum să învingi timiditatea cu ajutorul dansului?

Te simți inconfortabil dansând în jurul altora? Îți închipui că oamenii te urmăresc și te judecă pentru mișcările slabe de dans?

Dansul este unul dintre cele mai naturale lucruri pe care le poate face orice om. Dar în același timp descoperi că anxietatea socială și modelele negative te împiedică să te bucuri cu adevărat de momentele în care dansezi. După ce vei citi acest articol, vei pleca cu informații cheie și inspirație puternică pentru a-ți depăși anxietatea dansului odată pentru totdeauna. Continue reading

post

Ce dansuri caraibiene poți învăța la Dance Art?

Dansul este o evadare a sufletului, o formă de artă ce îl înnobilează și îl transpune pe culmile extazului. Vrei ca inima ta să tresalte în pași de dans plin de ritm pe o muzică veselă ce te relaxează și te îndeamnă la voie bună?

Dansurile caraibiene sunt cea mai bună alegere pentru persoanele care adoră un ritm alert, jucăuș, exotic și vesel. Dansul este un stil de viață în Caraibe, iar stilurile de dans au o influență africană, dar și europeană. Dansurile caraibiene au rezultat dintr-o fuziune a stilurilor afro-europene. Continue reading

post

Ce dansuri standard poți învăța la Dance Art?

Dansul este o formă de artă ce presupune îmbinarea unor mișcări armonioase ale corpului pe un anumit ritm și cu acompaniament muzical. În lumea dansurilor există multă varietate, iar stilurile sunt foarte diverse, încât dacă vrei să începi această activitate, cu siguranță vei găsi un tip de dans care se va potrivii cu personalitatea ta.

Dacă iubești dansurile standard, cele de la care au pornit alte variațiuni, clubul Dance Art îți oferă posibilitatea de a le practica într-un cadru relaxant alături de profesioniști în domeniu. În articolul de față vă vom prezenta 5 tipuri de dans standard pe care le poți învăță la clubul sportiv Dance Art. Continue reading

post

De ce să apelezi la profesioniști pentru a învăța dansul mirilor? 6 motive care te vor convinge!

Dansul mirilor este o tradiție la nivel mondial fiind practicat la fiecare nuntă. Este un moment cheie al acestui eveniment și nu trebuie neglijat.

Ai început să planifici acest moment special, dar te îngrijorează faptul că s-ar putea să nu te descurci și nu știi ce stil să adopți sau poate nu prea ai experiență în materie de dans?

Pentru a evita orice neplăcere sau moment jenant la marele eveniment, lecțiile de dans realizate de profesioniști în domeniu sunt cea mai bună opțiune. Continue reading

post

Ce dansuri latino poți învăța la Danceart? – Partea I.

Dansurile latino sunt pline de viață, oferă energie celor care le practică și îi ajută să se relaxeze, să se destindă și să uite de problemele vieții cotidiene. Lasă-te și tu purtat de ritmul pașilor de dans latino, pătrunde într-un nou univers, învață arta dansurilor  exotice și cu siguranță te vei simți minunat!

Clubul Sportiv DanceArt oferă numeroase cursuri pentru stiluri de dans latino. Astăzi ne vom cunoaște cu câteva dintre ele: cha-cha, samba, rumba, jive și paso doble. Continue reading